Skip to main content

Cea mai importantă calitate a părinților: să aibă răbdare

Autor: 11 august 2020Parenting
Rabdare

Ca părinte, ieri, am avut o zi grea. Dacă ești și tu mamă sau tată, știi foarte bine despre ce vorbesc. O zi din aceea care te scurge de energie și te termină emoțional. O zi la sfârșitul căreia te simți mai obosit și mai consumat decât după o zi lungă de muncă sau o ceartă cu partenerul de viață. Și, deși, ieri, am pierdut-o, e a nu-știu-câta oară când mi se dovedește că a avea răbdare e calitatea cea mai de preț a părinților. Nu degeaba se zice:

Cu răbdarea treci și marea.

Proverb românesc

Și, dacă vă uitați bine la toate aspectele care țin de creșterea unui copil, într-un fel sau altul, toate se leagă de răbdare. Astfel, trebuie să ai:

Răbdare să învețe lucruri noi

De la stat în fund, mâncat sau mers în picioare la renunțat la pampers sau să-și lege singur șireturile. De la învățat pentru școală la învățat un skill nou. Toate se întâmplă în timp. Ca adulți uităm, uităm că și nouă ne-a luat timp să învățăm tot ceea ce facem acum (și în viață și la job). Gândește-te că un copil învață totul de la zero, totul e nou pentru el. Nu a mai văzut sau făcut lucruri pe care tu le ai formate deja ca automatisme. Și nici nu poate învăța din prima. E nevoie să-i spui și să-i explici și de 1000 de ori. Indiferent dacă e vorba de trecut strada pe culoarea verde sau de ce este greșit să lovești alți copii.

Răbdare să repeți sau să răspunzi la aceeași întrebare de 50 de ori

Strâns legat de învățare, e repetarea. Copiilor trebuie să le explici, să le repeți un lucru de nenumărate ori. În plus, când începe perioada dilemelor, trebuie să le răspunzi la aceeași întrebare și de 50 de ori (exagerez, dar nu prea). Ideal este să-i răspunzi de fiecare dată sau, dacă ești convins că ar trebui (deja) să știe, să-i răspunzi cu o întrebare (Tu ce crezi că este? Tu de ce crezi că se întâmplă așa? etc.)

Bulina noastră e acum în triada magică: Asta cum se cheamă?, Ce se aude? și Asta cine a cumpărat-o?. Ultima, vă zic sincer că nu știu de unde i s-a năzărit, dar va fi amuzant de văzut unde duce (au copiii darul să tragă niște concluzii interesante din astfel de întrebări).

Răbdare să asculte și să-i asculți

Oricât ai repeta niște lucruri, copiii nu ascultă din prima. Oricât i-ai ruga să facă un lucru sau altul, uneori, se fac că plouă. Oricât i-ai întreba ceva important, schimbă subiectul. Valabil pentru copiii mici și instinctul îmi spune (într-un mod dureros) că și pentru cei mari. Copiii, ca și adulții, au capacitatea de a asculta selectiv. Ca părinte, trebuie să reușești să te conectezi cu acesta pentru a fi sigur că e deschis la a-ți recepționa un mesaj.

La fel de important e și să-i asculți. Cumva, pentru că sunt mici, avem impresia că nu trebuie să ascultăm foarte atent ce au de spus. Un exercițiu bun pentru a ne raporta la copiii noștri mai corect, ar fi să-i tratăm ca pe niște mici adulți – care au dreptul la o părere, au emoții și limite care trebuie respectate, au frici și nevoi care nu trebuie minimizate. Și să ne punem întrebarea – dacă mie mi-ar face cineva ceea ce îi fac eu acum copilului, mi-ar plăcea?

Răbdare să citești

Am trecut-o separat pentru că e încă o fază prin care trecem cu bulina: citim obsesiv aceleași cărți pentru copii (seara la culcare, mai nou, și peste zi). Dar ea intră, în linii mari, tot la nevoia lor de a repeta anumite lucruri la (ceea ce nouă ne pare) infinit. Cu ce mă motiv/consolez eu: îmi voi dori peste câțiva ani să stea atât de mult lângă mine sau în brațele mele și să citim. Și atunci va avea alte preocupări, așa că, să mă bucur de moment. Tot pentru a nu o lua razna citind aceeași carte de 10 ori într-o zi – mai fac voci, mai tai paragrafe, mai văd cât de repede pot să o citesc.

Răbdare pentru zile mai puțin bune

Cum vă spuneam, ieri nu a fost o zi fascinantă. A fost cu plânsete, cu încăpățânare, iar cu plânsete, cu refuzuri, iar cu plânsete, cu sfidări, adormit greu, iar cu plânsete. Deși astfel de zile sunt lungi și trec greu și te consumă și obosesc emoțional teribil, au totuși un sfârșit. Mai mult, de obicei, sunt urmate de zile senine cu zâmbete și soare.

Răbdare pentru NU și încăpățânare

E copilul tău și îl iubești, dar când îl ia pe NU sau NU VREAU în brațe, face lucruri pe care îl rogi să nu le facă sau nu face ceva ce îl rogi să facă, îți vine să pleci în lume. Mai ales dacă știi că îi ceri lucruri rezonabile sau de bun simț, gen să se spele pe dinți, să nu pună tot nisipul din găleată în capul altui copil, să ia haine pe el înainte să iasă afară, să-ți ia mâna când traversați o stradă, să mânânce sau să nu bage în gură orice prostie etc. Aici e greu, și recunosc că mi-e groază când vom trece și noi prin etapa aceasta. Momentan, se întâmplă doar din când în când. Și ce facem este să îi dăm înainte cu zecile de explicații, să lăsăm copilului puțin spațiu, să-i dăm opțiuni, să găsim ceva interesant în ceea ce îi propunem. Nu ne iese mereu, și o mai luăm în brațe când e să trecem strada și nu vrea de mână sau trebuie să plecăm de undeva. Dar ne străduim și exersăm.

Răbdare să treacă toate bolile pe care le fac

Nopțile în care sunt copiii bolnavi trec extraordinar de greu. Toate par că durează o eternitate. Simți că mai îmbătrânești puțin după fiecare luptă cu vreun virus. Ți se rupe efectiv sufletul să îi vezi suferind și ai da orice să le iei durerea cu mâna. Nu dormi, nu mânânci, nu mai ești om. Dar treci prin ele pentru că nu ai de ales. Respecți meticulos indicațiile medicilor și faci din administrarea medicamentelor adevărate ritualuri sau jocuri. Pentru că, uneori, nu e suficient că e bolnav, copilul mai și refuză să ia ce i s-a prescris. Aici e o altfel de răbdare pe care toți părinții o exersează, una dureroasă, dar care e recompensată de fiecare moment în care vezi că micuții se simt mai bine.

Răbdare să învețe și ei să aibă răbdare

Copiii, prin definiție, nu au răbdare. Vor totul acum. Și când li se pune pata, nu-i mai scoți din ale lor. Nu contează că nu se poate, că nu ai, că e periculos. Și le spui să aibă răbdare, dar ce e aia răbdare când ei nu au noțiunea timpului? (studiile arată că de abia pe la 3-4 ani încep să recunoască un fel de repere temporale, bazate, de fapt, pe niște obiceiuri, și că de abia pe la 7-8 ani au cu adevărat perceția timpului). Răbdarea, și în cazul nostru și în cazul lor, e un mușchi care se exersează. Momentan, la noi funcționează reperele la activități (după ce dormi, după ce mânânci, când vine tata/mama acasă etc.)

Și, nu în ultimul rând…

Răbdare cu tine

…ca părinte, ca om. Pentru că asta ești, om. Și greșești. Nimeni nu e perfect, cu atât mai puțin niciun părinte nu e perfect. Pentru că, la fel ca mine, vei avea zile în care îți vei pierde răbdarea. Important este să-ți recunoști ție că ai greșit, să-ți ceri scuze față de copil, să te ierți pe tine, să-ți permiți să plângi, să suferi, ca să începi o nouă zi cu zâmbetul pe buze. Și să înveți din experiență, să recunoști unde ți-ai pierdut răbdarea și din ce motive. Să realizezi ce butoane sau puncte dureroase ți-a apăsat comportamentul copilului de te-a făcut să reacționezi într-un anume fel. Și să lucrezi cu tine, să vrei să fii mai bun, să-ți dorești să ai mai multă răbdare pe viitor.

Tu cum îți exersezi răbdarea ca părinte?

Andra Iacob

Om de comunicare, modelat de fervoarea capitalei, socializez intens și scriu așezat. Cu un ochi pe tot ce înseamnă business și industria marcom, navighez hățișurile parenting-ului modern.

Lasă un comentariu