Ce veți găsi pe blog
Trebuie să vă spun de la început că acesta nu se vrea un blog de parenting. Există deja suficiente, multe foarte bune. Îmi doresc să fie mai mult în zona de resurse de business și inspirație, completat de recomandări utile pentru părinți și împărtășit experiențe.
De când sunt părinte și freelancer, am realizat că nu ai cum să separi complet aceste două părți din viață. Vorba cântecului: „You can’t have one without the other”. Mai ales că, înveți și aplici de la una la cealaltă, constant. Chiar cred că sunt unelte de dezvoltare profesională care te pot ajuta să fii un părinte mai bun. Iar, modul în care înveți să gestionezi emoții când ai un copil, poate contribui semnificativ la șlefuirea empatiei sau inteligenței emoționale și mai bună gestionarea a relațiilor profesionale.
De ce Business
În business, mă lovesc, zilnic, de tot felul de provocări. Și nu numai eu, ci și cei din cercul meu extins de prieteni și cunoștințe, din fac parte mulți antreprenori, freelanceri, manageri sau profesioniști din companii mai mari sau mai mici. Vreau să folosesc experiențele mele profesionale și pe ale lor pentru împărtăși insights, tips & tricks și resurse utile. Cunosc, de asemenea, multe mame care sunt femei de business de succes și îmi doresc să contribui, în ce măsură pot, să le fac mai vizibile.
De ce Parenting
Pe partea de parenting, am foooarte multe de învățat și sper ca blogul să mă motiveze să învăț și mai mult. Tocmai de aceea, nu sunt aici să dau sfaturi, ci, cum spuneam mai sus, doar să împărtășesc experiențele mele, în încercarea de a fi un părinte cât mai bun. Urăsc momshaming-ul și, după ce l-am simțit pe pielea mea în multe forme, mi se pare că e loc de schimbat perspective și de a combate acest comportament într-o societate în care nu se face mai nimic în direcția asta. Ce îmi mai doresc este să găsesc și să scriu și aici despre activitățile pe care le putem face pentru a petrece mai mult timp de calitate cu copiii noștri.